Deși în ultimele zile surse medicale susțineau că Ionela Prodan a ajuns iar în stare critică, se pare că artista de muzică populară este acum stabilă. Anamaria Prodan susține că mama ei este mai bine și a vorbit chiar și de o eventuală externare.
Chiar dacă starea Ionelei Prodan este mai bună, așa cum a anunțat fiica ei, artista nu va fi externată prea curând. Anamaria Prodan a vorbit despre starea de sănătate a mamei sale şi a precizat că acum este mai bine, dar că va mai rămâne internată în spital. Ionela Prodan este internată în spital de mai bine de o lună.
„Acum este bine, dar rămâne în spital”, a spus Anamaria Prodan pentru Antena Stars.
Presa a speculat că Ionela Prodan s-ar afla într-o situație extrem de gravă din cauza problemelor la ficat și pancreas. Alte surse susțin că, de fapt, cântăreața de muzică populară ar avea probleme cu inima. Familia ei nu a confirmat niciodată nicio ipoteză cu privire la boala de care suferă Ionela Prodan.